Serie de întâlniri literare care au loc lună de lună în spațiul nostru intim, unde discutăm cele mai puternice și mai interesante cărți apărute, fie ele mai vechi sau mai noi, în prezența autorului.
Ioana Burtea – jurnalistă, trainer și scriitoare, aflată la debut cu volumul său Fără Instrucțiuni de folosire, publicat la Nemira în 2023, vine la ephémère în luna mai. Cartea ei este o culegere de eseuri despre căutările și bagajele Ioanei – sau cum se numește ea, a unei mileniale, în care vorbește despre moșteniri de familie, despre abuz și vindecare, despre relații de prietenie și relații amoroase. Ioana se uită înapoi și, scriind și povestind despre ea, ajunge să înțeleagă lumea mai bine și pe sine în raport cu tot ce-o înconjoară.
O carte despre provocări, alegeri, traume. Despre cum trecem peste obstacole, cum ne vindecăm, cine devenim în urma tuturor experiențelor pe care le trăim. Când Ioana scrie despre tot ce simte și ce este, scrie și despre mine, sau tine. Despre distanța dintre noi, despre umanitate. Poveștile ei sunt povești adevărate din România post-comunism, povești în care ne regăsim toți cei născuți la finalul anilor 1980 sau după 1990, umplând astfel un gol pe care literatura română non-fiction îl avea.
Pe 13 mai, de la ora 19, vă dăm întâlnire la un pahar de vin și discuții cu sens, alături de Ioana Burtea. Veți putea achiziționa cartea din spațiu, la un preț redus iar Ioana va semna toate cărțile aduse de acasă, sau cumpărate la eveniment. Seara va fi moderată de Cristian Lupșa.